Localizare si scurta descriere
GM1160 Universitate – Armeneasca, foarte aproape de Blv. Carol, apartament format din antreu si 4 camere decomandate spatioase si luminoase, cu tavane inalte, insumand o suprafata de aproximativ 110mp, suprafata utila totala 145mp/supraf. constr. 160 mp, 1 baie si grup sanitar de serviciu, 3 balcoane, etaj 1/4, imobil 1936
Structura si suprafete:
Imobilul este construit in perioada interbelica, pe structura de caramida, fiind consolidat dupa cutremurul din 1977. Camerele sunt spatioase, cea mai mica camera are o suprafata de aproximativ 13.5mp, iar cea mai mare in jur de 27mp, celelalte doua avand aproximativ 21-22mp, iar antreul in jur de 14mp. Camerele sunt decomandate, dispuse in jurul antreului.
Finisaje si dotari:
Apartamentul se afla intr-o stare foarte buna, fiind zugravit recent. Finisaje: vopsea lavabila, faianta, parchet lemn masiv, gresie, ferestre cu geam termopan, usile interioare sunt din lemn, iar usa de la intrare este cea originala, din lemn masiv. Apartamentul este dotat cu centrala proprie si aparate de aer conditionat, sistem de alarma, contorizat cu apometre, bucatarie partial mobilata, utilat cu aragaz.
Apartamentul se preteaza foarte bine ca spatiu de birouri, nu se precep taxe suplimentare pentru desfasurarea activitatii.
Vecinatati:
Imobilul se afla intr-o zona mixta, formata din case si blocuri cu regim mic de inaltime.
Scurta istorie a cartierului armenesc:
Armenii au construit o comunitate numeroasa si bine inchegata, prezenta pe meleagurile Bucurestilor inca din secolul al XVI-lea. In secolul al XVII-lea, mahalaua armeneasca se afla inca in afara orasului.
Strada Franzelarilor
La sfarsitul secolului al XIX-lea apare in Bucuresti un nou sortiment de paine cu forma lunguiata: franzela. Primul franzelar (Ionita Cocatorul) isi avea cuptorul pe aceasta strada sau prin zona. Nu se stie de ce strada se numeste „Franzelarilor” si nu „Franzelarului” sau „Strada Ionita Cocatorul”, dar cert este ca brutarii erau atent supravegheati de catre dregatoriile domnesti. Daca productia de grau era mica, lor li se interzicea sa mai faca covrigi. Daca ridicau nejustificat pretul la paine, erau condamnati la moarte prin spranzurare (anno domini 1793, domnia lui Alexandru Moruzi). Daca painea de o oca nu cantarea cat o oca, atunci brutarii erau pedepsiti cu luarea marfii si puteau fi si tintuiti de „zgarciul urechii” la usa pravaliei.
Strada Licurg
Una din strazile care a fost botezata in perioada 1862 – 1872, cand municipalitatea a ales sa se inspire din mitologia antica pentru a denumi strazile. Posibil ca strada Latina sa-si fi primit botezul tot in acea perioada.
Strada Silvestru
Povestea asta, ca multe altele, incepe cu o biserica. A fost odata o biserica ctitorita de boiangiul Parvan, pe la 1743. Nu a rezistat pana in zilele noastre, actuala biserica de pe Strada Silvestru fiind din 1907. Nu se stie cine a fost Silvestru, dar, dat fiind ca in planul Borroczyn al Bucurestiului (intocmit la 1844-1845) este mentionata Mahalaua Silivestrului si Strada Silivestrului, e posibil sa fi fost un preot. Sau un pastramagiu, dat fiind ca in aceasta zona isi faceau meseria pastramagii.
Strada Spatarului
Se numea demult „Putul Spatarului” , in parte datorita faptului ca aici a locuit un spatar, care pe la 1760 (sau chiar mai inainte de 1760) si-a construit o casa. Spatarul a murit, casa a ramas si la inceputul secolului al XIX intra in propietatea arhitectului armean Iacob Melic. Azi casa este cunoscuta ca fiind Casa Melic si adaposteste Muzeul Theodor Pallady
Strada Sperantei
Este o strada tanara – apare in planuri de abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Aici s-a aflat prima locuinta a lui Eminescu, dupa sosirea in Bucuresti, in 1877.
Strada Arcului
Apare in planul intocmit de Pappasoglu in 1871. In 1904, pe aceastra strada, colt cu Strada Italiana si Bulevardul Carol, a fost construita o renumita baie publica, printre cele mai bune din oras, cunoscuta sub numele de Baia Arcului. A fost demolata in 1987.
Obiective turistice :
Biserica Armeneasca este o reproducere a Catedralei din secolul al XVII-lea Sf. Grigorie Iluminatorul din vechea capitala armeana Echmiadzin.
Primele lacasuri de rugaciune ale armenilor din Bucuresti, au fost ridicate pe la 1581-1629 si apoi la 1743-si 1781, cu sprijinul material al urmasilor primului ctitor Harutin amira Hovviant.
In anul 1911, s-a pus temelia bisericii actuale. Planurile au fost semnate de arhitectul Dimitrie Maimarolu si de arhitectul de origine armeana Grigore C. Cerchez, avand ca model catedrala de la Vagharšapat – Ečmiadzin din Armenia. Constructia a fost terminata la 6 septembrie 1915.
Complexul religios si social-cultural al comunitatii armene este compus dintr-o impunatoare biserica, resedinta episcopala, biblioteca armeana si muzeul eparhial, o casa de cultura, o gradinita si sediul Uniunii Armenilor din Romania.
Biserica (30×15 m) are un plan bazilical trinavat, combinat cu o cruce greaca inscrisa; este acoperit cu o bolta in leagan, cu arce dublouri. O turla mare, cu 12 laturi, se inalta peste naos, prin intermediul arcelor ce se descarca pe 4 piloni din zid. Doua turnuri mici terminate cu un foisor deschis si lanternou, sunt ridicate peste scarile si incaperile ce flancheaza vestibulul de intrare. Turnul clopotnita cu 2 niveluri de arcade este situat in axul bisericii, peste pridvorul deschis, pe plan patrat. In interior, pictorul Bassano a realizat tablouri independente, de dimensiuni mari, pe peretii laterali ai navei, ca si pe semicalota sferica ce acopera altarul deschis, fara tampla. In 1971, pictorul Eugen Profeta a restaurat pictura murala.
